Istorie

Institutul Oncologic din Republica Moldova a fost fondat în octombrie 1960. Directorul-fondator al Institutului Oncologic a fost regretatul chirurg Ghivi Honelidze, care a condus acest Institut timp de 30 de ani (1960-1990). S-a născut şi a absolvit facultatea curativă a Institutului de Stat de Medicină din or. Tbilisi, Georgia.

Problemele principale care constituiau prioritatea Institutului nou format şi a întregului colectiv erau:

–  Crearea bazei tehnico-materiale;

–  Selectarea şi pregătirea cadrelor ştiinţifice de înalt nivel profesional

În 1980, a fost dată în exploatare pentru prima dată Policlinica Oncologică cu capacitatea de 760 vizite pe zi, primul şef al policlinicii fiind A.A.Grinberg, o personalitate de valoare înaltă şi un manager iscusit.

IO din Moldova căpătase o largă reputaţie şi o bună apreciere, deoarece printre cele 23 de instituţii de profil din fosta URSS, se poziţiona printre primele cinci instituţii cu renume.

Din paşii istoriei, aflăm că al doilea director după Ghivi Honelidze, a fost profesorul universitar, academicianul Gh. Ţâbârnă. Timp de cinci ani (1990-1995) a ştiut să ducă corabia IO printre recifele restructurărilor de tot felul, păstrînd patrimoniul şi ce-i mai important – corpul de savanţi-cercetători, medici practicieni, ba chiar reuşise să dea activităţii de cercetare noi orizonturi, organizînd în republică mai multe reuniuni ştiinţifice naţionale şi internaţionale ale specialiştilor-oncologi.

Cel de-al treilea director al Institutului Oncologic a fost profesorul Anatol Ţurcanu, specialist cu reputaţie în domeniu (1995-1996). A fost apreciat ca fiind omul care „cu mijloace mici făcea lucruri mari”.

Între anii 1996-2009, la cîrma institutului a stat profesorul universitar Dumitru Sofroni, doctor habilitat, medic. Numele său este cunoscut prin faptele reale, acordîndu-i-se înalta distincţie a Premiului de Stat.

Al cincilea director al IMSP Institutul Oncologic din Moldova a fost profesorul cercetător, doctor habilitat în medicină, medic criochirurg, Victor Cernat (2009-2016). A activat timp de șase ani în calitate de manager al IO și a implementat un şir de proiecte şi activități cu reyultate semnificative în domeniu.

Din data de 1 decembrie 2016, în funcția de Director al IMSP Institutul Oncologic activează d-na Larisa Catrinici. Contractul Individual de Muncă semnat în conformitate cu prevederile Hotărîrii Guvernului RM din 01.09.2016 „Pentru aprobarea Regulamentului privind numirea în funcţie pe bază de concurs a conducătorilor instituţiilor medico-sanitare publice şi a Contractului-tip de management al instituţiei” şi în temeiul Procesului-verbal nr.4 al şedinţei Comisiei de concurs pentru ocuparea funcţiei de director al IMSP Institutul Oncologic din 28 noiembrie 2016. 

Instituția Medico-Sanitară Publică Institutul Oncologic este unica instituție curativ-profilactică și științifică în organizarea depistării și tratamentului maladiilor oncologice și hemapatiilor maligne în Republica Moldova şi își desfășoară activitatea în conformitate cu Regulamentul IMSP Institutul Oncologic aprobat la 11 iulie 2017

Misiunea noastră este de a contribui la menținerea și ameliorarea nivelul de sănătate a populației prin prestarea serviciilor medicale specializate, calitative pacienților afectați de maladii oncologice și hematopatii maligne, la nivelul asistenței medicale specializate de ambulator și asistenței spitalicești. Dezvoltarea științei oncologice – bază clinică pentru USMF ”Nicolae Testemițanu” și Centrului de Excelență în Medicină și Frmacie ”Raisa Pacalo”.